Pornografia si creierul uman

Vizionarea materialelor pornografice ar putea duce la micşorarea creierului şi la atenuareawatching porn reacţiilor la stimuli sexuali, arată un studiu realizat de cercetătorii germani.

Este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă descoperă o posibilă legătură între vizionarea frecventă a pornografiei şi anumite caracteristici fizice ale organismului uman.

Ar putea exista, totuşi, şi o explicaţie alternativă, spun autorii studiului: persoanele care petrec mult timp uitându-se la asemenea imagini s-au născut cu anumite particularităţi la nivelul creierului. Astfel, bărbaţii la care o anumită arie cerebrală, numită striatum – asociată cu recompensa – are dimensiuni mai mici decât în mod obişnuit ar putea fi mai înclinaţi să vizioneze materiale porno.

Cu alte cuvinte, există o corelaţie între vizionarea frecventă a pornografiei, pe de o parte, şi volumul mai redus al creierului şi atenuarea răspunsului cerebral la stimuli sexuali, pe de altă parte; dar nu se poate spune încă dacă e vorba despre o legătură cauză-efect.

Cercetării de la Institutul Max Planck din Berlin au recrutat 64 de bărbaţi sănătoşi, cu vârsta între 21 şi 45 de ani, şi i-au chestionat în privinţa obiceiurilor lor legate de vizionarea materialelor pornografice.

De asemenea, au analizat creierele acestor bărbaţi, măsurând volumul cerebral şi observând modul în care creierele reacţionau la imagini pornografice. Rezultatele studiului au fost publicate în JAMA Psychiatry.

Cercetătorii au descopreit diferenţe semnificative între creierele bărbaţilor care accesau în mod frecvent site-uri cu fotografii sau filme porno şi creierele participanţilor care recurgeau rar la aceste site-uri.

Astfel, volumul ariei numite striatum, o zonă cerebrală asociată cu sistemul de recompensă al creierului şi cu comportamentele motivate, era cu atât mai mic cu cât participanţii vizionau mai multe materiale pornografice.

În plus, s-a constatat că o anumită regiune din striatum, care, în mod normal,  se activează atunci când oamenii percep stimuli sexuali vizuali, prezenta o activitate cu atât mai redusă cu cât subiecţii vizionau mai des materiale pornografice.

Totuşi, alţi cercetători consideră că vizionarea pornografiei la un nivel moderat  nu ar fi dăunătoare.

„Orice lucru e rău când e în exces, dar, probabil, când e la un nivel moderat, nu e chiar groaznic”, spune dr. Gregory Tau, de la Universitatea Columbia (care nu a luat parte la studiu), adăungând că sunt necesare mai multe cercetări, în special studii de mai lungă durată, pentru a elucida dacă într-adevăr consumul de materiale pornografice determină schimbări la nivelul creierului.

Sursa: descopera.ro